Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la nivelul de 1,98%, cel mai mic din data de 14 noiembrie 2017, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României.
Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Miercuri, indicele a scăzut la 2,03%. Nivelul atins joi este cel mai mic din data de 14 noiembrie, când a fost 1,92%. De asemenea, indicele Robor la 6 luni a scăzut joi la 2,22%, cel mai mic din 16 noiembrie, când a fost 2,19%.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.